Psihologie

Cu totii ne dorim sa fim parintii, daca nu perfecti, cel putin ideali pentru copiii nostri. Dar copiii mai gresesc uneori, iar alteori stiu exact pe ce „butoane sa apese" pentru a scoate din ritm si cea mai calma mama. Si cum suntem parintii informati ai secolului XXI, stim deja ca nu trebuie sa vorbim urat in preajma micutilor si ne-am insusit si teoria conform careia „bataia cea rupta din Rai" nu e o solutie de preferat si aplicat. Si atunci apelam la banalele cuvinte, cuvinte care spuse la suparare lasa la randul lor uneori vanatai....vanatai pe suflet si pe minte. Si multe astfel de vorbe aruncate in mod repetat vor dezvolta in adultii de mai tarziu unele credinte si comportamente dezadaptative. Dar despre ce este vorba mai concret?!?

            Vedem parinti care isi pun intreaga viata in slujba copilului lor, uita sa isi traiasca propria viata, si din aceasta cauza aduna in decursul anilor frustrari care iau forma „eu mi-am sacrificat intreaga viata pentru tine si tu asa ma rasplatesti!". Sentimentul indus de aceste cuvinte este vinovatia; copilul se va simti puternic vinovat de nefericirea unuia sau a ambilor parinti si va considera ca datoria lui de adult - de mai tarziu - este sa aiba grija de ei. Acest lucru, in limite normale, este de dorit si apreciat, numai ca in multe cazuri, in mod inconstient, tanarul adult NU se va realiza pe plan personal, nu isi va intemeia o familie, pentru ca in credintele sale timpurii este incriptat mesajul ca datoria sa este sa fie langa parintii sai.

            „Verisoara ta sau copilul vecinilor a luat 10, tu de ce nu?". Comparatia repetitiva intre propriul copil si un altul ( chiar si intre frati) care este mai bun, mai destept, mai cuminte va aduce in timp o tendinta extrema spre perfectionism, care va avea pe fundal mesajul "daca nu sunt perfect, nu merit sa fiu iubit"; iar in lumea adultilor vom avea persoane foarte nefericite, depresive chiar, pentru ca nimeni nu poate fi perfect sau pe primul loc intreaga sa viata.

            „Daca nu mananci tot din farfurie sau daca o mai superi pe mama, mama moare", „daca nu esti cuminte vine politia (sau alt bau-bau) si te dau", „daca nu vii cu note mari acasa, dormi pe strada" - sunt cateva dintre multiplele exemple care in timp pot induce teama de abandon. Adultii de mai tarziu vor fi instabili pe plan emotional si vor considera ca este de datoria lor sa le faca pe plac celorlalti pentru ca altfel nu merita sa fie iubiti si vor fi abandonati.

            „Tu esti fratele mai mare, este de datoria ta sa ai grija de fratele tau mai mic, sa il inveti, sa il hranesti, sa nu il lasi sa pateasca ceva". Desi la prima vedere pare un comportament normal, trebuie sa tinem cont ca fratele mai mare este si el tot copil, si oricat ne-am dori un ajutor din partea lui este impropriu sa punem pe umerii unui copil responsabilitatea cresterii si educarii unui alt copil. Se ajunge la o maturizare timpurie si o parentalizare a copilului mai mare plus aparitia invidiei intre frati; „adica cel mic are trei parinti, mama, tata si cu mine care trebuie sa il iubeasca si sa aiba grija de el, pe cand eu nu sunt iubit decat conditionat daca am grija de cel mic."

            Aceasta este o mica parte dintre expresiile care pot lasa rani adanci in sufletul unui copil, dar sunt probabil dintre cele mai grave si mai greu de constientizat de catre parinti, pe unele poate le-au auzit la randul lor cand au fost mici. Exista mai multe astfel de cuvinte dureroase spuse in momentul aplicarii de pedepse, dar pentru asta voi reveni cu partea a doua a acestui articol : „Ce nu ar trebui sa auda un copil de la parintii sai atunci cand il pedepsesc".

 

Autor: Simona CERNEA - Psiholog clinician

Ce nu ar trebui sa auda un copil de la parintii sai Partea I supermom